Constatarea desfacerii căsătoriei prin acordul soţilor de către
ofiţerul de stare civilă
Ofiţerul de stare civilă constată desfacerea căsătoriei, prin divorţ pe cale
administrativă, dacă soţii sunt de acord cu divorţul şi nu au copii minori, născuţi din
căsătorie sau adoptaţi.

Cererea de divorţ pe cale administrativă se face în scris, se depune şi se semnează
personal de către ambii soţi, în faţa ofiţerului de stare civilă delegat de la primăria
care are în păstrare actul de căsătorie sau pe raza căreia se află ultima locuinţă
comună a soţilor.

Cererea de divorţ nu se poate depune pe baza de procură.
După expirarea termenului de 30 de zile de la depunerea cererii de divorţ, ambii
soti se vor prezenta personal în faţa ofiterului de stare civilă pentru finalizarea
dosarului de divort.

În cererea de divorţ fiecare dintre soţi declară pe propria răspundere că:
a) este de acord cu desfacerea căsătoriei;
b) nu are copii minori cu celălalt soţ, născuţi din căsătorie sau adoptaţi împreună
cu acesta;
c) nu este pus sub interdicţie;
d) nu a mai solicitat altor autorităţi desfacerea căsătoriei.
(3) În cererea de divorţ soţii declară pe propria răspundere:
a) adresa ultimei locuinţe comune;
b) numele pe care fiecare sau, după caz, numai unul dintre aceştia urmează să îl
poarte după desfacerea căsătoriei.

La depunerea cererii de divorţ, ofiţerul de stare civilă delegat solicită soţilor
următoarele documente:
a) certificatele de naştere şi căsătorie ale soţilor, în original şi în copie;
b) documentele cu care se face dovada identităţii, în original şi copie.

Documentele prevăzute mai sus trebuie însoţite şi de o declaraţie dată în faţa
ofiţerului de stare civilă, în situaţia în care ultima locuinţă comună nu este aceeaşi cu
domiciliul sau reşedinţa ambilor soţi înscris/ă în actele de identitate.

În cazul cetăţenilor străini, certificatele de naştere trebuie să îndeplinească
cerinţele de legalitate prevăzute în convenţiile internaţionale şi tratatele încheiate
între România şi statele ai căror cetăţeni sunt.
În cazul persoanelor care nu cunosc limba română, depunerea cererii de divorţ se
face în prezenţa unui traducător autorizat, iar în cazul persoanelor surdomute, a unui
interpret, încheindu-se în acest sens un proces-verbal.
Dovada identităţii se poate face de către soţi cu unul dintre următoarele
documente:
a) pentru cetăţenii români – cartea de identitate, cartea de identitate provizorie,
buletinul de identitate sau, în cazul cetăţenilor români cu domiciliul în străinătate,
paşaportul, care să se afle în termenul de valabilitate atât la momentul depunerii
cererii, cât şi la data eliberării certificatului de divorţ;
b) pentru cetăţenii Uniunii Europene sau ai Spaţiului Economic European –
documentul de identitate sau paşaportul emis de statul aparţinător;
c) pentru apatrizi – paşaport emis în baza Convenţiei privind statutul apatrizilor
din anul 1954, însoţit de permisul de şedere temporar sau permanent, după caz;
d) pentru cetăţenii străini din statele terţe – paşaportul emis de statul ai cărui
cetăţeni sunt, în care să fie aplicată viza de intrare pe teritoriul României; viza
trebuie să fie valabilă atât la data depunerii, cât şi la data eliberării certificatului de
divorţ;
e) pentru cetăţenii străini cărora li s-a acordat o formă de protecţie în România –
documentul de călătorie emis în baza Convenţiei de la Geneva din 1951 sau, după caz,
documentul de călătorie pentru străinii care au obţinut protecţie subsidiară –
protecţie umanitară condiţionată;
f) pentru cetăţenii străini solicitanţi de azil în România – paşaportul emis de statul
ai cărui cetăţeni sunt, însoţit de documentul temporar de identitate.

Căsătoria se încheie de către ofiţerul de stare civilă la sediul serviciului public
comunitar local de evidenţă a persoanelor, al primăriei în a cărei rază de competenţă
teritorială îşi are domiciliul ori reşedinţa unul dintre viitorii soţi sau, după caz, la un
sediu destinat acestui scop, stabilit de primarul unităţii administrativ-teritoriale
respective.

Căsătoria se poate încheia în afara sediului serviciului public comunitar local de
evidenţă a persoanelor sau, după caz, al primăriei competente, cu aprobarea
primarului.

Căsătoria se poate încheia dacă viitorii soţi au împlinit vârsta de 18 ani.
Pentru motive temeinice, minorul care a împlinit vârsta de 16 ani se poate căsători
în temeiul unui aviz medical, cu încuviinţarea părinţilor săi sau după caz a tutorelui şi
cu autorizarea instanţei de tutelă în a cărei circumscripţie miniroul îşi are domiciliul.
Declaraţia de căsătorie, se face personal, de către viitorii soţi, în scris, la S.P.C.L.E.P.
sau, după caz, la primăria locului de domiciliu ori de reşedinţă al unuia dintre ei şi se
publică în ziua în care a fost primită, prin afişare, în extras, în condiţiile legii.
Căsătoria se încheie la expirarea termenului de 10 zile de la afişarea declaraţiei de
căsătorie, termen în care se cuprind atât data afişării, cât şi data încheierii căsătoriei.
Căsătoria se poate încheia înaintea expirării termenului de 10 zile, pentru motive
intemeiate, numai cu aprobarea primarului.

După expirarea termenului de 10 zile, căsătoria se poate încheia, numai cu
aprobarea primarului, pentru situaţii temeinic justificate, însă numai până la expirarea
termenului de valabilitate a certificatelor medicale, referitoare la starea sănătăţii
viitorilor soţi; în cazul expirării termenului de valabilitate a acestora, viitorii soţi sunt
obligaţi să obţină şi să depună certificate medicale valabile.

Dacă de la data depunerii declaraţiei de căsătorie au trecut 30 de zile şi căsătoria nu
a fost încheiată ori dacă viitorii soţi doresc să modifice declaraţia iniţială, aceştia vor
face o nouă declaraţie de căsătorie.

În cazul în care unul dintre viitorii soţi nu se află în unitatea administrativteritorială unde urmează a se încheia căsătoria, el poate face declaraţia de căsătorie la
S.P.C.L.E.P. sau, după caz, la primăria din cadrul unităţii administrativ-teritoriale pe
raza căreia se află, care o va transmite, în termen de 48 de ore, la S.P.C.L.E.P. sau,
după caz, la primăria din cadrul unităţii administrativ-teritoriale unde urmează a se
încheia căsătoria.
Persoanele arestate sau condamnate, în baza unor mandate de arestare ori de
executare a pedepsei privative de libertate, pe timpul măsurii arestării şi executării
pedepsei pot depune declaraţia de căsătorie la S.P.C.L.E.P. sau, după caz, la primăria
în a cărei rază administrativ-teritorială se găseşte sediul arestului/penitenciarului, care
va fi şi competentă să o încheie, indiferent de domiciliul sau reşedinţa viitorilor soţi.
Odată cu declaraţia de căsătorie viitorii soţi prezintă următoarele acte:
a) documentul cu care se face dovada identităţii, în original şi în copie;
b) certificatul de naştere, în original şi în copie;
c) certificatul medical privind starea sănătăţii, întocmit pe formular-tip, care trebuie
să poarte numărul de înregistrare, data certă, sigiliul/ştampila unităţii sanitare,
semnătura şi parafa medicului; certificatele medicale sunt valabile 14 zile de la data
emiterii şi trebuie să cuprindă menţiunea expresă că persoana se poate sau nu se poate
căsători; certificatele medicale emise de instituţii medicale în străinătate pentru uzul
misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare ale României trebuie să conţină toate
rubricile şi să fie însoţite de traducerea în limba română legalizată, cu apostilă sau
supralegalizare, după caz;
d) documente, în original şi în copii, traduse şi legalizate ori certificate de ofiţerul de
stare civilă, din care să rezulte desfacerea căsătoriei anterioare, dacă este cazul.
Dovada desfacerii căsătoriei anterioare se poate face cu unul dintre următoarele
documente:
a) certificatul de despărţenie sau de divorţ, eliberat în perioada 1951-1960;
b) certificatul de naştere sau de căsătorie, cu menţiunea de desfacere a căsătoriei;
c) sentinţa de divorţ rămasă definitivă şi irevocabilă; pentru divorţul pronunţat în
intervalul 8 octombrie 1966-31 iulie 1974, aceasta trebuie să poarte menţiunea că a fost
înscrisă în actul de căsătorie în termen de două luni de la rămânerea definitivă a
hotărârii.
Dovada încetării căsătoriei anterioare se face cu certificatul de deces al fostului soţ.

Dovada identităţii se poate face cu unul dintre următoarele documente:
a) pentru cetăţenii români – buletin de identitate, carte de identitate sau carte de
identitate provizorie;
b) pentru cetăţenii Uniunii Europene sau Spaţiului Economic European –
documentul de identitate sau paşaportul emise de statul aparţinător;
c) pentru apatrizi – paşaport emis în baza Convenţiei privind statutul apatrizilor din
anul 1954, însoţit de permisul de şedere temporară sau permanentă, după caz.
Cetăţenii străini din statele terţe fac dovada identităţii cu paşaportul emis de statul
ai căror cetăţeni sunt, în care să fie aplicată viza de intrare pe teritoriul României; viza
trebuie să fie valabilă atât la data depunerii declaraţiei de căsătorie, cât şi la data
oficierii căsătoriei.
Cetăţenii străini cărora li s-a acordat o formă de protecţie în România fac dovada
identităţii cu următoarele documente:
a) document de călătorie emis în baza Convenţiei de la Geneva din 1951;
b) documentul de călătorie pentru străinii care au obţinut protecţie subsidiară –
protecţie umanitară condiţionată.
Cetăţenii străini solicitanţi de azil în România fac dovada identităţii cu paşaport
emis de statul ai căror cetăţeni sunt, însoţit de documentul temporar de identitate.
Documentele cu care se face dovada identităţii trebuie să fie valabile atât la data
depunerii declaraţiei de căsătorie, cât şi la data oficierii căsătoriei.

Următoarele categorii de documente de identitate ale cetăţenilor străini nu sunt
valabile pentru încheierea căsătoriei pe teritoriul României:
a) documentul temporar de identitate, pentru solicitanţii de azil, care are înscrisă
menţiunea „IDENTITATE DECLARATĂ”;
b) documentul care face dovada statutului de tolerat;
c) decizia de returnare.

Dosarul de căsătorie cuprinde, după caz, următoarele documente:
a) aprobarea primarului pentru încheierea căsătoriei în afara sediului primăriei, la
cererea persoanei interesate, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 24, precum şi
documente justificative în susţinerea cererii;
b) încuviinţarea primarului pentru încheierea căsătoriei înainte sau după împlinirea
termenului de 10 zile de la data înregistrării declaraţiei de căsătorie, la cererea
persoanei interesate;
c) încuviinţarea instanţei de tutelă, în cazul existenţei unor impedimente rezultate
din condiţiile de rudenie firească sau adopţie;
d) declaraţie, din care să rezulte că cei 2 soţi nu cunosc niciun motiv de natură legală
care să împiedice încheierea căsătoriei;
e) avizul medical, dovada încuviinţării părinţilor ori, după caz, a tutorelui şi
autorizarea instanţei de tutelă pentru încheierea căsătoriei, în cazul existenţei unor
impedimente rezultate din condiţiile de vârstă;
f) documentul eliberat ori autentificat de misiunile diplomatice sau oficiile consulare
acreditate în România, în cazul căsătoriei unui cetăţean străin cu un cetăţean român,
din care să rezulte că primul îndeplineşte condiţiile de fond cerute de legea sa naţională
şi nu există impedimente pentru încheierea căsătoriei în România;
g) documente eliberate de autorităţile competente ale statului de cetăţenie, datate
recent – maximum 3 luni de la emitere -, ori care au prevăzut, în conţinut, termenul de
valabilitate, pentru cetăţenii statelor cu care România a încheiat tratate, convenţii sau
acorduri de asistenţă juridică în materie civilă ori de dreptul familiei;
h) declaraţia dată pe propria răspundere, autentificată de un notar public, din care
să rezulte că viitorul soţ, cetăţean străin sau apatrid, nu este căsătorit şi îndeplineşte
condiţiile de fond cerute de legea sa naţională pentru încheierea căsătoriei în România,
pentru cetăţenii statelor care nu au misiune diplomatică sau oficiu consular acreditat în
România; pentru apatrizi, legea naţională este legea statului în care îşi au domiciliul
sau, după caz, reşedinţa;
i) procesul-verbal, încheiat împreună cu interpretul autorizat, în cazul încheierii
căsătoriei între persoane care nu cunosc limba română sau între surdomuţi;
Documentele prevăzute la lit. f) şi g) vor fi însoţite de declaraţii notariale ale
viitorilor soţi din care să rezulte că îndeplinesc condiţiile necesare încheierii căsătoriei
în România.
Cetăţenilor statelor care nu pot prezenta dovada menţionată la lit. f) întrucât
ambasada statului al cărui cetăţean este nu mai eliberează un astfel de document li se
vor solicita documentele eliberate de autorităţile locale competente ale statelor
respective, comunicate prin D.E.P.A.B.D. de către misiunile diplomatice ale acestora
acreditate în România.

Actul de deces se întocmeşte la S.P.C.L.E.P. sau, după caz, la primăria unităţii
administrativ-teritoriale în a cărei rază s-a produs decesul ori s-a găsit cadavrul.
Declaraţia de deces, pentru situaţia în care cauza decesului este naturală, se
face în termen de 3 zile de la data încetării din viaţă a persoanei, de către
persoanele prevăzute de lege; în acest termen se cuprinde atât ziua în care s-a
produs decesul, cât şi ziua în care se face declaraţia.

În cazul în care decesul nu a fost declarat şi înregistrat în termenul legal de 3
zile, întocmirea actului de deces se face numai cu aprobarea parchetului.
Când decesul se datorează unei sinucideri, unui accident sau altor cauze
violente, precum şi în cazul găsirii unui cadavru, fie că este sau nu identificat,
declaraţia se face în termen de 48 de ore, calculat din momentul decesului sau al
găsirii cadavrului.
În aceste cazuri , înregistrarea se face în baza certificatului medical constatator
al decesului şi a dovezii eliberate de poliţie sau de parchet, din care să rezulte că
una dintre aceste autorităţi a fost sesizată despre deces.
Odată cu declaraţia de deces, declarantul depune următoarele acte:
a) certificatul medical constatator al decesului, întocmit pe formular-tip, care va
trebui să poarte număr de înregistrare, dată certă, semnătura şi parafa medicului
care a făcut constatarea, sigiliul/ştampila unităţii sanitare, în care trebuie
consemnată cauza decesului, fără prescurtări, înscrisă cu majuscule;
b) certificatul de naştere şi de căsătorie, după caz;
c) actul de identitate al decedatului;
d) livretul militar sau, după caz, adeverinţa de recrutare a celui decedat;
e) fotocopia actului de identitate al declarantului.
În cazurile în care declarantul nu poate prezenta certificatele de stare civilă
şi/sau actul de identitate al persoanei decedate, acesta declară, în scris, motivul
neprezentării acestora, precum şi datele de stare civilă ale decedatului.
După întocmirea actului de deces, ofiţerul de stare civilă eliberează
declarantului o adeverinţă de înhumare sau de incinerare a cadavrului, într-un
singur exemplar, făcând menţiune despre aceasta pe verso-ul certificatului
constatator al decesului sau al certificatului constatator al naşterii celui născut
mort.

Certificatele de stare civilă se eliberează, la cerere, persoanei îndreptăţite,
personal, prin împuternicit cu procură specială, autentificată.

Minorilor cu vârsta de peste 14 ani, care nu au avut niciodată act de identitate, li
se eliberează certificatul de naştere la cererea părinţilor sau a reprezentantului legal.

Cetăţenilor români cu domiciliul în străinătate şi cetăţenilor străini ale căror acte de
stare civilă sunt înregistrate în ţară li se eliberează certificate pe baza paşaportului;
dacă paşaportul este expirat, structura de stare civilă efectuează verificări la
structura de evidenţă a persoanelor din cadrul S.P.C.L.E.P., prin care se stabilesc
datele cu care acesta este înscris în R.N.E.P.; eliberarea certificatului de stare civilă se
face în baza acestor verificări şi a paşaportului expirat sau a titlului de călătorie,
după caz.

Persoanele care au domiciliul în alte localităţi decât cele în care sunt păstrate
registrele de stare civilă şi nu se pot deplasa personal pentru a obţine certificatele de
stare civilă pot depune cererea la S.P.C.L.E.P. sau, după caz, la primăria unităţii
administrativ-teritoriale în raza căreia îşi au domiciliul ori reşedinţa, indicând
unitatea administrativ-teritorială unde se găseşte actul respectiv şi datele de stare
civilă, pentru identificarea acestuia.

În caz de pierdere, furt sau distrugere a certificatului de stare civilă, persoanei
îndreptăţite i se eliberează, la cerere, un nou certificat; cererea pentru eliberarea
noului certificat trebuie să cuprindă, în mod amănunţit, împrejurările în care acesta
a fost pierdut, furat sau distrus.

Certificatul de naştere se eliberează titularului actului sau persoanei împuternicite
cu procură specială, pentru persoanele de peste 18 ani posesoare de acte de identitate.
Pentru minorii care nu au acte de identitate, precum şi pentru cei puşi sub
interdicţie, certificatul de naştere se eliberează părintelui sau reprezentantului legal.

Certificatul de căsătorie se poate elibera unuia dintre soţi sau, la cerere, ambilor
soţi.

Pentru soţul supravieţuitor sau, în caz de divorţ, pentru motive întemeiate, se pot
elibera certificate de căsătorie, cu menţiunile corespunzătoare.

Certificatul de deces se eliberează membrilor familiei sau altor persoane
îndreptăţite.

Înregistrarea naşterii se face de structura de stare civilă din cadrul
S.P.C.L.E.P. sau, după caz, de ofiţerul de stare civilă din cadrul primăriei
unităţii administrativ-teritoriale în a cărei rază s-a produs evenimentul.
Termenul pentru declararea şi înregistrarea naşterii copilului este de:
a) 30 de zile de la data naşterii, pentru copilul născut viu şi aflat în viaţă;
b) 3 zile de la data naşterii, pentru copilul născut mort;
c) 24 de ore de la data decesului, pentru copilul născut viu care a decedat
înăuntrul termenului de 30 de zile;
d) 30 de zile pentru copilul găsit sau părăsit de mamă în maternitate/unităţi
sanitare.

Termenele prevăzute la lit. a), b) şi d) se socotesc de la data naşterii şi cuprind
atât ziua naşterii, respectiv a găsirii, cât şi ziua în care se face declaraţia.
Înregistrarea naşterii în termenele prevăzute la lit. a) şi c) se face în baza
următoarelor documente:
a) certificatul medical constatator al naşterii, întocmit pe formular-tip, care va
trebui să poarte număr de înregistrare, dată certă, sigiliul/ştampila unităţii
sanitare, semnătura şi parafa medicului;
b) actul de identitate al mamei şi al declarantului, dacă naşterea nu este
declarată de mamă;
c) certificatul de căsătorie al părinţilor copilului, în original şi fotocopie, iar
dacă aceştia poartă nume de familie diferit, declaraţia scrisă cu privire la numele
pe care îl va dobândi copilul, semnată de ambii părinţi în faţa ofiţerului de stare
civilă sau a notarului public;
d) declaraţia de recunoaştere a copilului născut în afara căsătoriei, dată de
către tată în faţa ofiţerului de stare civilă care înregistrează naşterea, din care să
rezulte şi numele de familie pe care îl dobândeşte copilul, la care se anexează
consimţământul mamei. Tatăl minor îl poate recunoaşte singur pe copilul său
dacă face dovada discernământului la momentul recunoaşterii, prin efectuarea
expertizei psihiatrice.

În situaţia în care unul dintre părinţi sau ambii sunt cetăţeni străini sau apatrizi,
sunt necesare documentele prevăzute mai sus, precum şi următoarele:
a) paşaportul părintelui cetăţean străin sau apatrid/părinţilor cetăţeni străini
sau apatrizi, respectiv actul de identitate pentru cetăţenii statelor membre ale
Uniunii Europene ori Spaţiului Economic European sau ai Confederaţiei
Elveţiene sau, după caz, documentul de identitate eliberat de Inspectoratul
General pentru Imigrări, în original şi în fotocopie. În cazul cetăţenilor străini
sau apatrizilor ale căror acte de identitate/călătorie nu conţin date înscrise prin
utilizarea alfabetului latin se solicită traducerea legalizată a filei care conţine
datele de identificare ale persoanei; dacă din documentele străine prezentate nu
rezultă în mod distinct care este numele de familie şi prenumele se solicită
declaraţia notarială a titularului în acest sens;

b) certificatul de căsătorie al părinţilor copilului, înregistrat în registrele de
stare civilă române, dacă unul dintre părinţi este cetăţean român; dacă ambii
părinţi sunt cetăţeni străini se prezintă certificatul de căsătorie, în original,
precum şi traducerea legalizată a acestuia, apostilate/supralegalizate .
Dacă declaraţia naşterii este făcută de un cetăţean străin necunoscător al
limbii române ori de o persoană cu handicap auditiv sau surdocecitate,
documentele necesare înregistrării actului se solicită prin intermediul unui
interpret autorizat sau, după caz, interpret autorizat al limbajului mimicogestual

ori al limbajului specific persoanelor cu surdocecitate; ofiţerul de stare
civilă/personalul cu atribuţii de stare civilă încheie un proces-verbal.
În cazul în care părinţii au domicilii diferite, părintele care declară naşterea va
da o declaraţie din care să rezulte la care dintre părinţi are domiciliul copilul.

După împlinirea termenului de 30 de zile de la data naşterii, întocmirea actului
de naştere se face la cererea scrisă a declarantului, cu aprobarea primarului
unităţii administrativ-teritoriale în a cărei rază s-a produs evenimentul, precum
şi cu avizul conform al Direcţiei Judeţene de Evidenţă a Persoanelor.
În aceasta situaţie termenul de înregistrare a naşterii este de până la 90 de zile.
Cererea privind înregistrarea naşterii după împlinirea termenului de 30 de zile
se depune fie la S.P.C.L.E.P./primăria competentă să înregistreze naşterea, fie la
S.P.C.L.E.P./primăria în raza căreia are domiciliul unul dintre părinţi/persoana
majoră neînregistrată, respectiv sediul instituţia interesată.

Cetăţenii români pot obţine, pentru motive temeinice, schimbarea pe cale administrativă
a numelui de familie şi a prenumelui sau numai a unuia dintre acestea.

Sunt considerate ca întemeiate cererile de schimbare a numelui în următoarele cazuri:
a) când numele este format din expresii indecente, ridicole ori transformat prin traducere
sau în alt mod;
b) când persoana în cauza a folosit, în exercitarea profesiei, numele pe care doreşte sa îl
obţină, făcând dovada cu privire la aceasta, precum şi asupra faptului ca este cunoscută în
societate sub acest nume;
c) când, din neatentia ofiţerilor de stare civilă ori ca urmare a necunoasterii
reglementărilor legale în materie, au fost efectuate menţiuni gresite în registrele de stare
civilă ori au fost eliberate certificate de stare civilă cu nume eronate, în baza cărora au fost
eliberate alte acte;
d) când persoana în cauza are nume de familie sau prenume format din mai multe
cuvinte, de regula reunite, şi doreşte schimbarea acestuia;
e) când persoana în cauza poarta un nume de familie de provenienta străină şi solicita sa
poarte un nume romanesc;
f) când persoana si-a schimbat numele de origine străină într-un nume romanesc, pe cale
administrativă, şi doreşte sa revină la numele dobândit la naştere;
g) când părinţii si-au schimbat numele pe cale administrativă, iar copiii solicita sa poarte
un nume de familie comun cu al părinţilor lor;
h) când persoana în cauza solicita sa poarte un nume de familie comun cu al celorlalţi
membri ai familiei, nume care a fost dobândit ca urmare a adopţiei, a menţinerii numelui la
căsătorie, a stabilirii filiaţiei ori a unor schimbări de nume aprobate anterior pe cale
administrativă;
i) când sotii au convenit cu ocazia încheierii căsătoriei sa poarte numele de familie reunite
şi ambii solicita schimbarea acestuia pe cale administrativă, optand pentru numele de
familie dobândit la naştere de către unul dintre ei ori sa revină fiecare la numele avut
anterior căsătoriei;
j) când persoana în cauza face dovada ca a fost recunoscuta de către părinte ulterior
înregistrării naşterii, însă, întrucât nu a sesizat instanta pentru încuviinţarea purtării
numelui de familie al acestuia în timpul vieţii, nu exista alta posibilitate de dobândire a
numelui părintelui decât pe cale administrativă;
k) când prenumele purtat este specific sexului opus;
l) când persoanei i s-a încuviinţat schimbarea sexului prin hotărâre judecătorească
rămasă definitiva şi irevocabilă şi solicita sa poarte un prenume corespunzător, prezentând
un act medicolegal din care sa rezulte sexul acesteia;
m) alte asemenea cazuri temeinic justificate.

Sunt de asemenea considerate justificate şi cererile de schimbare a numelui în
următoarele cazuri:
a) când persoana în cauza a adoptat minori şi doreşte ca aceştia sa poarte un alt
prenume;
b) când căsătoria a încetat prin moartea sau prin declararea judecătorească a morţii
unuia dintre soţi, iar soţul supravieţuitor solicita sa revină la numele de familie purtat
anterior căsătoriei ori la numele de familie dobândit la naştere;
c) când în urma divorţului un fost soţ revine la numele de familie purtat anterior şi care
provine dintr-o alta căsătorie, de asemenea desfăcută prin divorţ, şi doreşte sa poarte
numele dobândit la naştere;
d) când în urma încetării căsătoriei prin moartea sau prin declararea judecătorească a
morţii unuia dintre soţi celălalt soţ se recasatoreste si, ca urmare a desfacerii acestei
căsătorii, acesta doreşte sa poarte numele de familie dobândit la naştere;
e) când fostul soţ doreşte sa poarte numele de familie pe care l-a avut în căsătorie, pentru
a avea un nume comun cu copiii încredinţaţi spre creştere şi educare, cu consimţământul
fostului soţ, dat în forma autentică;
f) când părinţii au divorţat, iar copiii încredinţaţi spre creştere şi educare unuia dintre
părinţi, care a revenit la numele de familie avut anterior căsătoriei, solicita sa poarte
numele de familie al acestuia;
g) când s-a desfăcut adoptia unei persoane căsătorite care are copii minori şi în urma
desfacerii adopţiei persoana în cauza revine la numele de familie avut înainte de adopţie;
h) când unul dintre soţi, la încheierea căsătoriei, a luat numele de familie al celuilalt soţ,
nume pe care acesta l-a dobândit prin adopţie, iar ulterior încheierii căsătoriei are loc
desfacerea adopţiei.
Cererea de schimbarea numelui/prenumelui pe cale administrativă se depune la serviciul
public comunitar de evidenţă a persoanelor, în a cărui rază teritorială îşi are domiciliul
solicitantul.
Cererea se depune personal sau prin împuternicit cu procură specială sau împuternicire
avocaţială.

Cererea de schimbare a numelui trebuie sa fie motivată prin unul dintre cazurile
prevăzute mai sus şi să fie însoţită de următoarele acte:
a) copii legalizate de pe certificatele de stare civilă ale persoanei care solicita schimbarea
numelui;
b) un exemplar al Monitorului Oficial al României, Partea a III-a, în care a fost publicat,
extrasul din cererea de schimbare a numelui, exemplar de la publicarea căruia sa nu fi
trecut mai mult de un an;
c) consimţământul, dat în forma autentică, al celuilalt soţ, în cazul schimbării numelui de
familie comun purtat în timpul căsătoriei;
d) copie de pe decizia de aprobare a autorităţii tutelare, după caz;
d^1) cazierul judiciar şi cazierul fiscal ale solicitantului;
e) orice alte acte pe care solicitantul le considera necesare pentru motivarea cererii sale.

Pentru minor, cererea de schimbare a numelui se face, după caz, de părinţi sau, cu
încuviinţarea autorităţii tutelare, de tutore. Dacă părinţii nu se înţeleg cu privire la
schimbarea numelui copilului, va hotărî autoritatea tutelara.
Când cererea de schimbare a numelui minorului este făcuta de către unul dintre părinţi,
este necesar acordul celuilalt părinte, dat în forma autentică. Acordul nu este necesar în
cazul în care celălalt părinte este pus sub interdicţie ori este declarat judecătoreşte dispărut
sau decăzut din drepturile părinteşti.
În cazul în care minorul a împlinit vârsta de 14 ani, cererea va fi semnată şi de acesta.
Pentru persoana pusă sub interdicţie, cererea de schimbare a numelui se face de către
tutore, cu încuviinţarea autorităţii tutelare.
În cazul în care părinţii copilului sunt decedaţi, necunoscuţi, puşi sub interdicţie,
declaraţi judecătoreşte morţi ori dispăruţi sau decăzuţi din drepturile părinteşti şi nu a fost
instituită tutela, în cazul în care copilul a fost declarat abandonat prin hotărâre
judecătorească rămasă definitiva, precum şi în cazul în care instanta judecătorească nu a
hotărât încredinţarea copilului unei familii sau unei persoane, în condiţiile legii, cererea de
schimbare a numelui minorului se face de către serviciul public specializat pentru protecţia
copilului din subordinea consiliului judeţean ori, după caz, a consiliului local, al sectorului
municipiului Bucureşti.

Cererea de schimbare a numelui, împreună cu toate actele necesare se trimite spre
soluţionare de către serviciul public local către Direcţia Judeţeană de Evidenţă a
Persoanelor.

Direcţia Judeţeană de Evidenţă a Persoanelor verifica dacă sunt îndeplinite toate
condiţiile prevăzute de lege si, după analizarea temeiniciei cererii, propune, motivat,
preşedintelui consiliului judeţean, emiterea dispoziţiei de admitere sau de respingere a
cererii de schimbare a numelui, în termen de 60 de zile de la primirea cererii.

Dovada schimbării numelui se face cu dispoziţia de admitere a schimbării numelui sau cu
certificatul eliberat de serviciul public, pe baza dispoziţiei de admitere a schimbării
numelui.

Dispoziţia de respingere a cererii de schimbare a numelui se comunica solicitantului de
către Direcţia Judeţeană de Evidenţă a Persoanelor, în termen de 10 zile de la emitere.
Dispoziţia de respingere a cererii de schimbare a numelui poate fi contestată în condiţiile
legii contenciosului administrativ.

Actele de stare civilă ale cetăţenilor români, întocmite în străinătate la autorităţile
locale competente, se transcriu, obligatoriu, în registrele de stare civilă române, în
termen de 6 luni de la întoarcerea în ţară sau de la primirea din străinătate a
certificatului ori extrasului de stare civilă.
Cererile de transcriere care se depun la serviciul public comunitar local de evidenţă
a persoanelor sau la primăria unităţii administrativ-teritoriale de la locul de
domiciliu al solicitantului se aprobă de către primari, după ce s-a obţinut avizul
prealabil al Direcţiei Judeţene de Evidenţă a Persoanelor.

Cererile privind cetăţenii români care nu au avut niciodată domiciliul în România
se transcriu cu aprobarea primarului sectorului 1 al municipiului Bucureşti şi cu
avizul prealabil al Direcţiei Generale de Evidenţă a Persoanelor a Municipiului
Bucureşti.

Cererea de transcriere, se adresează primarului unităţii administrativ-teritoriale pe
raza căreia îşi are domiciliul titularul certificatului/extrasului şi se face în nume
propriu sau prin împuternicit cu procură specială, autentificată.

Cererea de transcriere este însoţită de certificatul sau extrasul multilingv de stare
civilă eliberat de autorităţile străine, în original (apostilat sau supralegalizat, dupa
caz), fotocopie şi traducere legalizată, precum şi, după caz, de următoarele
documente:
a) fotocopii ale certificatelor de naştere şi de căsătorie, fotocopii ale actului de
identitate sau paşaportului, după caz;
b) declaraţii notariale, din partea ambilor soţi, dacă sunt cetăţeni români, sau
numai a soţului cetăţean român, cu privire la numele purtat după căsătorie, în
situaţia în care în certificatul/extrasul de căsătorie procurat din străinătate nu se face
referire la numele soţilor după căsătorie;
c) declaraţie din partea părintelui care solicită transcrierea certificatului de naştere
al copilului, în cazul în care părinţii acestuia au domicilii diferite;
d) declaraţie din partea titularului actului ori a reprezentantului legal că nu mai
există un alt act transcris/înscris sau reconstituit,

În situaţia în care se stabileşte că în certificatul sau extrasul eliberat de autorităţile
străine au fost înscrise date care sunt în neconcordanţă cu cele înscrise în registrele de
stare civilă române şi R.N.E.P., transcrierea se va face după îndreptarea erorilor de
către autorităţile străine emitente.

Minorii în vârstă de peste 14 ani solicită transcrierea certificatelor de naştere în
nume propriu, asistaţi de unul dintre părinţi sau, după caz, de tutore, ori prin
împuternicit cu procură specială; în cazul în care părinţii au domicilii diferite în ţară,
primăria competentă privind transcrierea certificatului de naştere poate fi oricare
din cele două primării pe raza cărora au domiciliul părinţii minorului.

Pentru persoanele care nu au împlinit vârsta de 18 ani, ai căror părinţi au
domiciliul în străinătate, cererea de transcriere a certificatelor de naştere se depune
la primăria ultimului loc de domiciliu avut de părinţi în România, iar în cazul în care
au avut domicilii diferite, la ultimul domiciliu al unuia dintre părinţi.

Pentru cetăţenii români cu vârsta peste 18 ani care au domiciliul în străinătate,
cererea se adresează primarului unităţii administrativ-teritoriale de la ultimul loc de
domiciliu avut în ţară, cu avizul prealabil al Direcţiei Judeţene de Evidenţă a
Persoanelor, iar dacă nu au avut domiciliul în România, primarului sectorului 1 al
municipiului Bucureşti, cu avizul prealabil al Direcţiei Generale de Evidenţă a
Persoanelor a Municipiului Bucureşti.

Persoanele care redobândesc cetăţenia română şi fac această dovadă cu Certificatul
de cetăţenie eliberat de Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie sau misiunile
diplomatice şi oficiile consulare ale României depun cererea de transcriere a
certificatelor/extraselor de stare civilă, procurate din străinătate, la
S.P.C.L.E.P./primăria unităţii administrativ-teritoriale de la ultimul loc de domiciliu
avut în ţară, înainte de renunţarea la cetăţenia română.
În cazul transcrierii certificatului de căsătorie, cererea se adresează primarului
unităţii administrativ-teritoriale de la domiciliul comun al soţilor, iar dacă soţii au
domicilii diferite în ţară, la oricare dintre cele două primării pe raza cărora aceştia îşi
au domiciliul.
În cazul transcrierii certificatului de deces, cererea se adresează primarului
unităţii administrativ-teritoriale a locului de domiciliu al solicitantului, care are
obligaţia să dispună verificări şi la ultimul domiciliu al decedatului, sau primarului
unităţii administrativ-teritoriale de la ultimul domiciliu avut în ţară de către
persoana decedată.
Persoanele care fac dovada cetăţeniei române cu Certificatul de cetăţenie eliberat
de Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie sau misiunile diplomatice şi oficiile
consulare ale României depun cererea de transcriere a certificatelor/extraselor de
stare civilă, procurate din străinătate, la D.S.C. – Sector 1; persoanele care dobândesc
cetăţenia română şi fac dovada domiciliului în România cu permis de şedere
permanentă eliberat de Inspectoratul General pentru Imigrări vor adresa cererea de
transcriere primarului unităţii administrativ-teritoriale a locului de domiciliu,
potrivit datelor înscrise în permisul de şedere.